Despre noi

Soluții inovatoare pentru reciclare – din Cluj-Napoca către întreaga lume

Suntem încântați să vă prezentăm REMATINVEST, unul dintre cei mai mari și mai dinamici procesatori de materiale reciclabile din România, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul gestionării deșeurilor. Am reușit să devenim un lider al industriei prin inovație, eficiență și angajament față de mediu, consolidându-ne rețeaua de puncte de lucru proprii și parteneriate solide cu societăți afiliate.

La REMATINVEST, credem cu tărie că gestionarea eficientă a deșeurilor este cheia unui viitor sustenabil. Oferim soluții complete și personalizate care acoperă întregul proces – de la colectarea directă de la sursă, până la reciclare și eliminare, toate realizate la cele mai înalte standarde. Dacă sunteți în căutarea unui partener de încredere, care să îmbine experiența cu tehnologia de ultimă oră, REMATINVEST este alegerea ideală.

Cu o tradiție solidă de peste o jumătate de secol și o experiență operațională de peste 20 ani într-un sistem integrat de reciclare, Rematinvest Group redefinește standardele industriei. Parte a rețelei internaționale Scholz AG, un grup cu peste 150 de ani de expertiză, și a conglomeratului Chiho Environmental Group (CEG), cel mai mare reciclator de metale din China, ne dedicăm transformării deșeurilor într-o resursă valoroasă și sustenabilă pentru viitor.

Prin expertiza noastră tehnică avansată, ne concentrăm pe reducerea și prevenirea impactului deșeurilor asupra mediului. Gestionăm și valorificăm deșeuri dintr-o varietate de materiale, inclusiv metale feroase și neferoase, hârtie, plastic, lemn, echipamente electrice și electronice, precum și sticlă. Operăm la cele mai înalte standarde prin intermediul celor 16 centre de colectare și procesare situate în regiunile Transilvania, Banat și Moldova.

Prin capacitatea noastră de adaptare la cerințele pieței, sprijinim companii din sectorul public și privat în recuperarea, reciclarea și reutilizarea materiilor prime secundare, menținând siguranța și eficiența în cadrul unui sistem integrat de management al deșeurilor.

Management integrat şi oameni. Pentru reciclare.

Angajamentul nostru este unul clar şi serios: ne dorim să lucrăm alături de partenerii noștri naționali și externi pentru a minimiza amprenta de mediu și a maximiza valoarea obținută prin reciclare într-un management integrat bazat pe trasabilitate, în care să nu pierdem niciodată urma deșeului.
Acest lucru este posibil în primul rând datorită oamenii noștri care pun seriozitatea înainte de toate și a căror responsabilitate a făcut posibil ca Rematinvest să aibă un impact de mediu tot mai mic an de an. Căutăm să creăm valoare și să contribuim durabil la creșterea calității vieții. Echipa noastră de profesioniști excelează prin implicarea în respectarea normelor, literă cu literă, și lucrează împreună pentru a construi generațiilor viitoare o lume mai curată.
La REMATINVEST ne îmbunătăţim constant și ne susținem unii pe alții pentru a atinge nivelul următor. Cei peste 350 de profesioniști din echipa noastră sunt specializați în arii variate și evoluează o dată cu compania. Dobândind competențe noi an de an, ei contribuie la gestionarea eficientă, corectă și la cel mai înalt nivel a deșeurilor. Echipa noastră este aici pentru viitor.

  • slide
  • slide

Cifrele care ne definesc succesul

  • Peste 250.000 tone de deșeuri procesate anual;
  • O echipă de peste 350 de profesioniști dedicați mediului și sustenabilității;
  • 180+ utilaje de ultimă generație;
  • Cifră de afaceri anuală de 90 milioane euro;
  • 20 de ani de excelență și inovație în reciclare.

​​​​​​   Produse    Tehnologie

Fiecare deșeu are un potențial

Fiecare gest responsabil poate schimba lumea. Așa a început călătoria noastră, acum mai bine de două decenii, cu o echipă curajoasă și un vis: să dăm deșeurilor o viață nouă, să le transformăm în resurse și să construim, pas cu pas, un viitor mai curat pentru noi toți.

Rematinvest nu este doar despre reciclare. Este despre responsabilitate. Despre performanță. Despre viitor.

Reciclare cu sens

Astăzi, Rematinvest înseamnă:

  • o rețea de 16 centre operaționale,
  • peste 250.000 de tone deșeuri procesate și valorificate anual,
  • tehnologie de ultimă generație,
  • și o echipă de 350+ specialiști dedicați.

Sustenabilitatea nu este un slogan

La Rematinvest, nu tratăm reciclarea ca pe o obligație, ci ca pe o promisiune față de generațiile viitoare. Fiecare tonă reciclată înseamnă mai puțini copaci tăiați, mai puțin plastic în sol, mai puțin metal extras din pământ. Înseamnă resurse salvate și emisii evitate. Sustenabilitatea este în tot ceea ce facem: de la autocamioanele noastre eficiente energetic, la prese, mori și shreddere moderne, până la fluxurile digitale de trasabilitate și conformitate.
 

Economie circulară

Nu mai putem vorbi despre viitor fără să vorbim despre economie circulară. Modelul liniar „produce – consumă – aruncă” este înlocuit cu un model inteligent: „reutilizează – reciclează – reintegrează”.

Noi, la Rematinvest, construim acest model zi de zi. Ajutăm companiile din toate domeniile să-și transforme deșeurile în materii prime secundare de calitate, pregătite să reintre în circuitul economic. Este felul nostru de a aduce valoare reală economiei și de a reduce presiunea asupra planetei.

Expertiză și management integrat

Rematinvest este definită de o echipă de peste 350 de profesioniști, fiecare având un rol esențial în succesul companiei. Inginerii, tehnicienii, operatorii de echipamente, specialiștii în protecția mediului și experții în economie circulară contribuie împreună la optimizarea proceselor de reciclare și minimizarea impactului asupra mediului.

Certificare ISO 9001:2015
Certificare ISO 9001:2015

Standardul ISO 9001 stabilește cerințele generale pentru dezvoltarea, implementarea și îmbunătățirea sistemelor de management al calității pentru a satisface cerințele clienților.

Certificare ISO 14001:2015
Certificare ISO 14001:2015

Standardul ISO 14001 reprezintă un model de management bazat pe analize ale riscurilor. Standardul integrează managementul mediului în planurile strategice ale organizației.

Certificare ISO 45001:2023
Certificare ISO 45001:2023

Sistem de management certificat pentru sănătate şi securitate în muncă (ocupaţională) ce oferă garanţia îndeplinirii preocupărilor din domeniul securităţii în muncă şi cerinţele impuse de legislaţia relevantă.